ProMotor lansează luni, 17 iunie, episodul cu numărul 47 al emisiunii „Podcast cu Prioritate”, care va fi disponibil începând cu ora 12:00 pe canalul de YouTube ProMotor România și Spotify.
Alex Mirea, născut pe 27 ianuarie 1986, este un pilot talentat, care în 2015 a obținut titlul de vicecampion la Clasa H2 și în clasamentul general 2 Roti Motrice. În 2021, la al 14-lea său sezon de viteză în coastă, Alex Mirea şi-a îndeplinit visul pe traseul său favorit din Drumul Poienii, câştigând Trofeul Audi Braşov, dar şi titlul de campion al Categoriei II.
Recent, în luna mai, Alex a urcat din nou în mașina de curse, el a ales să participe la etapa de anduranță RES500 (Romanian Endurance Series – campionatul național de anduranță pe circuit), unde l-a avut alături de Dani Oțil.
Tot de curând, Alex cochetează cu ideea de a trece de la patru la două roți. Urmăritorii lui pot să-l vadă la Roadbook Adventure Challenge, editia a VI-a, unde va avea un prim contact cu o competiție la care va participa pe motocicletă.
Este cel mai mare eveniment de adventure riding pentru amatori din România, și are loc în perioada 13-16 iunie 2024. Vor fi două zile de riding într-o zona superbă a munților Apuseni. Întrebat de Luci ce ambiții are, Alex a răspuns foarte hotărât: „Să câștig, evident!”
Luni, 17 iunie, ora 12:00, aflăm mai multe povești cu și despre mașini de la Alex Mirea. Podcastul găzduit de Luci Popa va apărea pe YouTube și Spotify.
VIDEO